Arhiva categoriei: Uneori despre mine

Cafea cu gânduri

Neagră. O vreme a fost cu lapte şi un strop de zahăr. Now is black. Am ieşit de câteva luni bune din lumea politică. Acum doar „admir”, când şi când, de pe margine, spectacolul oferit de către actorii politici. Despre cei aflați la guvernare nu pot spune decât atât: un dezastru. Dacă n-ar fi atât…

Burn out coffee

Când oboseala devine odihna zilnică. Pâna la urmă, în lumea asta, ce contează? Zilele trecute, din nişte poveşti întâmplătoare, am primit vestea că un om pe care l-am respectat enorm, un om cu o inteligență  uluitoare şi cu un simț al umorului debordant, nu mai este printre noi de aproape un an. Mi-am simțit lacrimile…

Trece lebedele-n zare

Eu mă uit. Ele dispare. Bine ai revenit, tristețe! Nu ți-am dus dorul, dar iată-te aici. Sã te țin la piept, poate îți e frig, până la urmã afară ninge. „În luna lui Marte.” Cum am ajuns din nou împreună? Printr-un „fericit” concurs de împrejurări, evident. Te-aș strânge tare în brațe, nu aş vrea să…