Sau ce poate ieşi din întâlnirea unui anxios cu un borderliner?Un „fugi cât poți de tare şi nu privi înapoi!” – „Run, Forreeeest!”? Mergem împreună câțiva paşi. Ajungem la punctul în care fiecare o ia spre acel „acasă” al lui şi, deşi simt un nod imens în piept, scot un semeț ” Seară frumoasă!”. Îmi…
Neagră. O vreme a fost cu lapte şi un strop de zahăr. Now is black. Am ieşit de câteva luni bune din lumea politică. Acum doar „admir”, când şi când, de pe margine, spectacolul oferit de către actorii politici. Despre cei aflați la guvernare nu pot spune decât atât: un dezastru. Dacă n-ar fi atât…
Dacă tu ai fi clapele albe, strălucitoare, ordonate, eu aş fi bemolii şi diezii, negrele, uneori mate, care dau fie tonul trist sau optimist, fie dezacordul. Noi doi suntem piesa nescrisă încă, ne va cânta un copil la un curs oarecare de pe o partitură rătăcită. Va zâmbi. Va fi un cântec hai-hui. Ca un…
Cafeaua cu gânduri Când a trecut aproape un an? Cum te-ai furişat atât de adânc în sufletul meu? Cum de te exişti, minune? Şi cum de ne-am găsit? Azi mi-am îmblânzit și eu cafeaua cu un strop de lapte şi un pic de zahăr. Cu picioarele strânse la piept şi cu o cană plină şi…
Când oboseala devine odihna zilnică. Pâna la urmă, în lumea asta, ce contează? Zilele trecute, din nişte poveşti întâmplătoare, am primit vestea că un om pe care l-am respectat enorm, un om cu o inteligență uluitoare şi cu un simț al umorului debordant, nu mai este printre noi de aproape un an. Mi-am simțit lacrimile…
Eu mă uit. Ele dispare. Bine ai revenit, tristețe! Nu ți-am dus dorul, dar iată-te aici. Sã te țin la piept, poate îți e frig, până la urmã afară ninge. „În luna lui Marte.” Cum am ajuns din nou împreună? Printr-un „fericit” concurs de împrejurări, evident. Te-aș strânge tare în brațe, nu aş vrea să…
Picături de gânduri. Vis. Uneori un zâmbet. Alteori lacrimi. Tocmai s-a încheiat prima ploaie de primăvară. Încă februarie. Am ieşit afară să o simt. Până la piele. Rece. Cuminte. Pătrunzătoare. Uneori e mai uşor să plângi în ploaie. De dor. Și să zâmbești că nimeni nu observă, nimeni nu întreabă da’ de ce?, da’ ce…
Mulți ani amânată. Mult prea mulți. Pe când aveam cam 3-4 ani, la bunici, exista tot timpul în curtea casei lor o dună maaare de nisip fin pe care îl cuprindeam în pumnişori şi îl aruncam, ziceam eu, în Soare. Apoi îl priveam, cumva cu încetinitorul în mintea mea, cum străluceşte atunci când pluteşte în…
Mecanism de apărare. Teamă. Proiecții. Atunci când eram copil, cumva captivă într-o arhitectură emoțională destul de complicată, am primit rolul Minciunica într-o piesă de teatru pe care urma să o maimuțărim în fața părinților noştri cu o numaiştiucare ocazie. Nu era o întâmplare, nu era aşa o chestie picată din neant, fără vreo legătură cu…
Pe vârfuri, printre viețile noastre. Cei care mă citiți de ceva timp ştiți deja că nu mi-a fost deloc uşor la început să îmi înşir gândurile, chiar și virtual. Încă mă tratez. De aceea am să vă povestesc acum aventura mea în lumea oamenilor singuri. De unde? Să nu râdeți, de pe o platformă de…
Gânduri Pixelate 