Neagră. O vreme a fost cu lapte şi un strop de zahăr. Now is black.
Am ieşit de câteva luni bune din lumea politică. Acum doar „admir”, când şi când, de pe margine, spectacolul oferit de către actorii politici. Despre cei aflați la guvernare nu pot spune decât atât: un dezastru. Dacă n-ar fi atât de penibili, pe alocuri comici, aş putea spune că sunt de-a dreptul nişte nulități cocoțate în vârfu’ satului statului.
Despre opoziție, numai de „bine”. Gipieşii spiralați mai dau câte un şut, cu un fairplay desăvârşit, usereului. Nu vor mai intra niciunde, sper. Sper să se mângâie pe creştete, în spirală sau nu, între ei şi să se felicite pentru valoarea inestimabilă pe care o au. Gipieşii au fost neînțeleşi, d-aia pleacă. Acum sunt. Înțeleşi.
Cam atât despre politică dinspre mine. Nu cred că va fi bine, cred că va fi nicicum. Ca până acum.
În rest, am stat un timp în cumpănă dacă mai prelungesc abonamentul şi site-ul blogului. Ieri am decis s-o fac.
Am gânduri, ca oricare dintre noi, şi îmi doresc să am un „loc” virtual pentru a mi le aşterne. Terapeutic sau nu. Mai inspirat sau în pauze.
Să ne regăsim cu bine la următoarea pană de inspirație următoarele gânduri înşirate pe aici, sper eu, mai coerente. 🙂
Mi-am lăsat inima în mâinile cuiva. Acum ceva timp. Încerc încă să mi-o recuperez. Nu a vrut-o. I-am spus: „las-o totuşi acolo la tine, o iau eu cândva, cumva…”. Nici nu ştie că încă îi scapă printre degetele lungi. „You know nothing, Jon Snow!”
Şi a venit din nou toamna şi aş vrea să intru în hibernare până la primăvară. 🙂
Gânduri Pixelate 