Cafeaua cu gânduri
Când a trecut aproape un an? Cum te-ai furişat atât de adânc în sufletul meu? Cum de te exişti, minune? Şi cum de ne-am găsit?
Azi mi-am îmblânzit și eu cafeaua cu un strop de lapte şi un pic de zahăr. Cu picioarele strânse la piept şi cu o cană plină şi fierbinte în mâini te caut cumva în mintea mea să povestim. Şi plouă, dragul meu.
Îți caut grimasa aceea serioasă de atunci de când îți frunzăreşti telefonul, gropița din obrazul stâng atunci când urmează să-mi spui o năzbâtie şi ochii aceia mari scăldați în nuanțele mierii cu care mă cuprinzi uneori. Întind degetele să te ating. Aproape că reuşesc, un pic mai lungi de le-aş avea…
Cu gândurile departe, nici nu realizez că mi-am fript un pic degetele, dar, în mod ciudat, simt o dulce desmierdare. Ca atunci când apa aceea fierbinte de sub marea de spumă aromată îmi atinge corpul.
Aştept cuminte cu o cană aburindă de cafea. Te aştept.
Pentru că eu cred că „meant to be” înseamnă să ne regăsim inimile la un loc şi să nu îşi dorească să se mai dezlipească una de alta. Cred că, dacă le e dat să fie împreună, inimile astea două au darul de a se găsi şi regăsi. De fiecare dată până când nu vor mai vrea să se desprindă vreodată.
Cred că şi mâine va fi cafea cu lapte. Şi cumva, în nu ştiu ce fel, ştiu că îți voi putea adulmeca din nou parfumul.
Şi poate că degetele mele vor mai creşte un pic…
Gânduri Pixelate 