Picături de gânduri. Vis. Uneori un zâmbet. Alteori lacrimi.
Tocmai s-a încheiat prima ploaie de primăvară. Încă februarie.
Am ieşit afară să o simt. Până la piele. Rece. Cuminte. Pătrunzătoare. Uneori e mai uşor să plângi în ploaie. De dor. Și să zâmbești că nimeni nu observă, nimeni nu întreabă da’ de ce?, da’ ce ai? etc. Și e atât de bine.
Nu am să înțeleg niciodată liniştea pe care o „aud” atunci când plouă. Îmi pare că timpul se opreşte pentru câteva momente în loc şi se mai scurge doar uşor prin picurii de apă.
Tocmai s-a terminat prima ploaie de primăvară din acest sfârșit de iarnă, iar oamenii, pe străzi, zgribuliți fugeau de ea. Lumini la ferestre aburite. Mașini grăbite sparg, când și când, stropii așezați cuminți pe străzi.
Şi liniştea lacrimilor înghețate pe obraz.
De dorul tău. Plouă.
Gânduri Pixelate 