Curățenia de iarnă târzie

Mulți ani amânată. Mult prea mulți.

Pe când aveam cam 3-4 ani, la bunici, exista tot timpul în curtea casei lor o dună maaare de nisip fin pe care îl cuprindeam în pumnişori şi îl aruncam, ziceam eu, în Soare. Apoi îl priveam, cumva cu încetinitorul în mintea mea, cum străluceşte atunci când pluteşte în aer. Mi se părea magic.
Bineînțeles că mulți ani după aceea am fost plimbată de către părinți pe la diverşi oftalmologi pentru a-mi salva vederea.
La un moment dat, corneea s-a curățat şi refăcut miraculos, cumva, de pe o zi pe alta. După ani în care nimeni nu-mi mai  dădea vreo şansă că îmi voi mai recăpăta vederea. După ani de tratamente, niciun medic nu a înțeles cum a fost posibil.

Apoi am reușit de-a lungul vieții mele să-mi recreez mental duna de nisip fin, să îl arunc din nou în Soare în căutarea momentelor magice. Am reușit doar să-mi zgârii sufletul până în punctul de a-l pierde.

Oameni pe care i-am văzut picătura strălucitoare în Soare, mi-au lăsat răni adânci. Dar nu am mai mers la medic pentru soluții de curățare. Nu. Am mers mai departe, aşa cum puteam, crezând că rănile se vor curăța cu timpul.

Şi într-o bună zi apare un Om care îmi răscoleşte, fără să ştie poate, toate rănile necurățate, pline de balast, ale vieții mele. Un om care, cu o franchețe răvăşitoare, a pus degetul pe fiecare rană purulentă din sufletul meu.
Un om care e pe punctul de a ieşi din viața mea fix din cauza balastului pe care eu îl credeam frumos ambalat şi dus la dracu’ cu cărți. M-am trezit aruncându-i tot puroiul şi fricile adunate în dune de suflet şi, deşi anticipasem ce voi face, nu m-am putut opri. Nu. Am mers mai departe într-un puseu de nelinişte interioară scăpată de sub controlul meu rațional. Şi aşa am reușit performanța de a-l răni şi pe el.

Iată cum, într-un scurt flashback, realizez că am scos mulți oameni din viața mea făcând exact același lucru ca acum. Dar nu mi-a păsat. Sau nu am vrut să-mi pese. Sau cine mai ştie. Nu au contat suficient de mult. Nu ştiu.

De data aceasta, ceva e diferit, nu ştiu încă exact ce anume, dar ceva e fundamental altfel.
La omul acesta m-am oprit. Şi nu vreau să îl pierd din viața mea pentru că nu am fost eu în stare să-mi curăț mizeria din suflet.

Să fiu sinceră, nici nu ştiu de unde trebuie să încep curățenia. I have no idea, dar ştiu că nu o mai pot amâna.

Încă mai sper, într-un mod copilăresc de-a dreptul, că mai pot avea parte de măcar un miracol.
De aceea cred că voi începe totuşi cu şifonierul.

Da, Om, o voi face până la urmă. Cu sau fără „inspecții”. Independent de acestea. Pentru mine şi, poate, pentru noi.

Sursa foto: pinterest.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s