Despre el. Despre mine. Despre noi. Despre când ştii că e pentru totdeauna. Pur şi simplu ştii.
Două cafele, vă rog: una amară, fără zahăr, fără lapte şi o a doua cu muuult zahăr şi lapte. Mulțumim!
Cum stăteam eu aşa frumos, cocoțată pe un maldăr de deziluzii, dureri şi speranțe irosite, cu un suflet pe care cu greu îl mai puteam repera prin vreun colț de inimă, într-o bună zi intră, de niciunde, dând cu uşa de pereții minții mele, el, Mr. Revolucion. Cu un umor dezarmant și un sarcasm care poate răscoli năucitor. Cu toane, cu gândiri, răzgândiri, supăreli, temeri, cu tot tacâmul necesar unei distracții pe cinste şi încă ceva în plus. A, şi cu oferte de nerefuzat: să ne oprim că va fi naşpa. Ştie el. El, Mr. Revolucion. Omul acesta a intrat în viața mea și a dat cu toate angoasele mele de pământ.
Iar eu mă conformez. Nici nu prea am opțiuni. Adică eu ştiu că el e cel pe care nici nu ştiam că-l caut. Ce pot face?
A, pot, de exemplu, face un minunat atac de panică. Sau mai multe. Şi astea tot la ofertă.
Și ca să nu o mai lungesc, ce vreau să spun, însă, este că regăsirea acelui loc numit „acasă” în mintea mea nu e un drum lin, ca în poveşti. Nuuu. Este un carusel de trăiri, emoții şi de momente magice. Şi poate că aşa şi trebuie să fie pentru a-l prețui cu adevărat. Pentru că, odată regăsit, nu am de gând să-i mai dau drumul vreodată.
– Pfuuu, cum poți să bei amărăciunea asta?
– Pune-mi şi mie, te rog, un strop de lapte… şi, poate, un pic, dar doar un pic de zahăr.
Gânduri Pixelate 