Dragii mei, m-am înscris într-un partid. Asta e, am făcut-o și p-asta. Pentru prima oară în viața mea, sunt membru de partid.
De ce? Pentru că m-am săturat să tot ies în stradă și să nu se întâmple nimic. Nu m-am înscris pentru vreo funcție, ci pentru că vreau să fiu și eu o rotiță care să ajute. Așa cum pot și cum mă duce mintea. Mult, puțin, ajut. Asta mi-a dictat conștiința și o fi știind ea ceva.
În care partid? Într-unul nou, care nu a mai fost până acum la guvernare și care are oameni normali membri. Vă las să ghiciți care.
Nu sunt decât câteva luni de când am făcut acest pas și sunt deja extrem de obosită. Și, mă întreb, cum Dumnezeului rezistă toți dinozaurii ăștia? Serios, sunt unii care s-au născut direct politicieni. Oare ei nu obosesc? Nu pricep…
M-am și răcorit la un moment dat: am trecut pe lângă Florin Iordache care ne-a salutat protocolar, iar eu, diplomată cum mă știți, i-am strigat obișnuitul salut “altă întrebare?”. Nu părea foarte încântat. Nu am înțeles de ce.
Nu e lapte și miere într-un partid, asta e clar. Este, pe undeva, o reflecție a societății noastre. Ciondăneli, supărări, demisii, reveniri asupra lor. De toate, pentru toți. Solicitant și consumator de energie. Dar nu stau între hoți, asta mi-e clar.
Voi ce mai faceți?
Vreți să vă mai povestesc cum e să faci politică?
Gânduri Pixelate 