Simfonia Imposturii

Partidul, Veorica, Româniiiiiia! La pupat mâini de țațe. Concurs de stat în cap.

 

Sunt născută în Pitești. Am crescut, până la 18 ani, în Pitești.

Niciodată, în 30 de ani, nu am simțit o rușine mai mare. Bănuiesc că sunt părinți de vârsta mea, poate foști colegi, care și-au trimis copiii la această penibilă defilare.

 

Eram trimiși la practică agricolă pe vremea comunismului. Acolo, șușoteam între noi, copiii, tot felul de bancuri cu Nea Nicu auzite de pe la părinții noștri. Cântam, în autobuze pline de praf, despre Suzana, Făt-frumos pe un drum de țară, tot felul de șlagăre care nouă ni se păreau amuzante sau deochiate. La cules de struguri, jucam cuțitașe în mijlocul viilor. La cules de porumb, mai adunau și câte un coleg care își tăia mâna sau piciorul cu secera, în rest, ne distram aruncându-ne în cap cu știuleți.

Pentru 1 Mai, stăteam peste program la școală ca să iasă programul de defilare perfect. Să nu ne supărăm secretarul de partid. Nu îmi mai amintesc ce făceam, dacă făceam ceva, pentru 23 august.

Defilam de bucurie că stăteam ore în șir la cozi pentru un zvon că s-ar putea să bage ouă la Alimentară. Dacă băgau măruntaie de pui, oamenii își dădeau în cap ca să prindă o pungă. La Pâine, erau cozi imense și se cumpăra pe bază de cartelă (1/2 de pâine/zi de persoană). Era la modă dieta alimentară. Ca, de altfel, și în zilele noastre. Motive multiple de bucurie erau. Din defilare în defilare o țineam. Era minunat…

Văzând imaginile de zilele trecute de la Pitești, mi-am reamintit,  fără să vreau, de această perioadă a copilăriei mele, de Epoca de Aur, de depășirile planului la hectar, de conducerea țării către noi culmi de civilizație, de conducătorul iubit. Unii profesori sunt de vârsta mea. Știu exact ce am povestit mai sus. Și, cu toate astea, ca o armată de zombie, își duc elevii la defilări în fața Partidului-Stat. Și, desigur, nu văd nimic în neregulă.

 

Conștiința profesorilor, în zilele noastre, a devenit opțională. Profesoara de sport care și-a pus eleva de 3-4 ani să stea în cap, pe ciment, se ascunde în spatele Lalelelor, ne acuză că politizăm copiii. E foarte mândră de ceea ce a realizat. Într-o țară normală, doamna respectivă ar trebui să fie out din sistemul de învățământ. De ce? Pentru riscurile la care a expus un copil de 3-4 ani. Pentru inconștiență.

Într-o țară civilizată, toți profesorii care au participat și și-au dus copiii la o astfel de manifestare POLITICĂ, ar trebui să fie OUT. Educația copiilor noștri nu are culoare politică. Și, în plus, acei copii erau în timpul cursurilor acolo?

Sunt profund revoltată și rușinată de ceea ce s-a întâmplat în orașul copilăriei mele. Dar nu sunt foarte surprinsă…

În ceea ce le privește pe motostivuitoarele politice prezente, eu am senzația că habar n-au ce fac. Le place că li se pupă mâinile, le place că sunt băgate în seamă cum n-au fost în întreaga lor existență. Și, ce e și mai amuzant, participanții la concursul de pupături au sentimentul că individele chiar au putere de decizie, că vor fi și ei răsplătiți pentru slugărnicie, așteaptă și ei, cuminți, să pice un osișor de la masa stăpânilor. Le urez mult succes!

 

Cei care încă mai avem un dram de coloană vertebrală trebuie să ne unim eforturile și să ne înrolăm  ca observatori (voluntari) la următoarele alegeri. Asta dacă nu decidem să ne implicăm politic. Nu mai putem sta pe margine pentru că, altfel, o să dansăm cântece patriotice de ziua lu’ Daddy.

 

Sursa foto: stiri.tvr.ro  (Defilare de 23 August- 1983)