Douăzeciliniuțădouăzeci. Icsics. Cum ne protejăm copiii de valul de imoralitate, de incompetență și de impostură care a dat năvală peste noi? Contraatacul motostivuitoarelor douăzeci-optișpe.
Eu simt, în ultima perioadă, nevoia să mă detașez de toată mizeria asta politică. Știu că nu e cea mai bună abordare, știu că ar trebui să fac mai mult, dar, în afară de proiectul în Educație la care lucrez, nu știu ce mai pot face civic. Sincer, mă simt copleșită de toată avalanșa asta de incredibilă imbecilitate. Nu știu cum au ajuns astfel de nulități să ne reprezinte. Nu știu cum, Dumnezeului, am ajuns aici. Nu înțeleg cum au fost promovați astfel de impostori în poziții cheie ale statului nostru. Adică, înțeleg, dar vreau să nu mai pot înțelege.
Educația se află sub un asalt susținut de un ilustru (sprijinit, de altfel, de dinozaurii sistemului) necunoscut, care nu reușește să lege două propoziții coerente. Nu l-am văzut apărând pe la vorbitoare, sunt sigură că ar fi făcut istorie. Nu pare interesat omul să miște vreun deget în direcția modernizării, reformării programelor de cursuri, nu. Împărțeli de sinecuri, în funcție de interesele politice- astea sunt prioritățile. Copilul este ultimul lucru care să îi preocupe pe oamenii ăștia.
Sănătatea nu face decât să supraviețuiască, pe perfuzii, de la o zi la alta, dintr-o criză în alta, la reanimare. Sunt atâtea exemple de sistem eșuat că mi-ar trebui cel puțin 10 articole să le cuprind. Sunt atâția oameni ale căror vieți au fost pierdute în această enormă gaură neagră. Sunt atâtea vieți puse în pericol de acest sistem inconștient. Pacientul pare ultima preocupare a tuturor.
Infrastructura este inexistentă ca preocupare a acestor indivizi. Mimează niște povești și gata. Dar, zilnic, accidente cumplite, cu pierderi de vieți omenești, se perindă pe ecranele televizoarelor. Sunt atât de obișnuite că nu mai impresionează pe nimeni. Acești mândri de românismul lor nu au nicio preocupare pentru pierderile de vieți ale românilor pe drumurile găurite sau pe deneurile supraaglomerate. Nu, ei sunt preocupați de cine cu cine se poate căsători.
Justiția, însă, soarta deținuților sunt preocupări de maximă audiență. Se duc pe la televiziunile lor și se perpelesc să găsească soluții ca să desființeze această nenorocire numită închisoare. Asta, cred ei, că ar trebui să ne preocupe pe toți. Vor să scoată unmilion (de oameni?) în stradă ca să ne arate că asta e problema centrală a țării noastre. Sau în Costa Rica. Brazilia?
Ei au probleme cu un om care proiectează #rezist pe o clădire. Sunt foarte eficienți în a-l încătușa, a-l duce la secție, dar sunt foarte revoltați dacă vreun suspect de furt este dus cu cătușe în arest preventiv. Suspectul de furt, din banii noștri, are drepturi. Neobrăzatul care proiectează la un festival de proiectat lumini un mesaj decent pe o clădire este un suspect de atentat la coafura vreunei motostivuitoare și trebuie, exemplar, pedepsit. El nu mai are drepturi.
Mă simt copleșită de tupeul ăsta fără margini.
Mă întreb, oamenii care au pus ștampila pe aceste specimene ce părere au? Sunt mulțumiți? Sau așteaptă anul douăzeci-douăzeci ca să se lămurească?
Gânduri Pixelate 