Suntem pregătiți să ne ascultăm și copiii?

Ce “surpriză” mare! Rezultatele la simularea examenului de capacitate sunt (pentru a câta oară?!) dezastruoase. Oare de ce?! Cum de se întâmplă, an de an, același lucru?! La matematică, 33% dintre elevi au luat peste nota 5. Uau! Incredibil!

După o scurtă pauză involuntară și motivată, datorată sezonului de viruși și microbi care umblă brambura, fără să ne ceară acordul de a se instala confortabil în preajma noastră, am revenit și mă declar “șocată” de rezultatele simulării examenului de capacitate. Nu observ vreo grevă anunțată de sindicatele din învățământ pentru condițiile în care își desfășoară activitatea, pentru eșecul înregistrat de cadrele didactice, pentru programa depășită, pentru schimbări de substanță a metodelor de predare etc. Nici vreo asociație de părinți revoltată, nici nimic. Se mai arată câte un jurnalist indignat, o știre trecătoare la buletinul de știri, un status pe facebook și gata. A trecut și asta.

Educația se scufundă, se arată cu degetul deceniile de schimbări inutile de formă, se arată cu degetul la toți foștii miniștrii (care, cu siguranță, cu o singură excepție – Mircea Dumitru, au un mare “merit” pentru situația actuală), copiii sunt și ei de vină, desigur, cum altfel?!, „generația de azi…”, părinții caută soluții alternative la sistemul public, sindicatele se luptă, bineînțeles, pentru salarii, mâine e o nouă zi și se uită.

Cred că, poate, a venit momentul să ne implicăm și copiii în creionarea nevoilor lor pentru a putea construi un sistem deschis către ei, care să îi atragă, care să îi captiveze, care să le stimuleze curiozitatea și dorința de a ști mai mult.

Dar sunt, oare, adulții pregătiți să asculte vocile copiilor? Sunt pregătiți, oare, profesorii să participe activ la schimbarea din temelii a acestui sistem îmbâcsit? Pentru că nu mai este vorba doar despre salarii sau norme/catedre, este vorba despre viitorul nostru.

Sunt profesori care blochează orice tentativă de modernizare de teamă că își vor pierde statutul, norma sau alte beneficii. Este normal să stagnăm, de atâția ani, în inerția unor cadre didactice care nu acceptă că trebuie să evoluăm? Ce e rău în a avea mai multe specializări? De ce nu pot concepe să învețe noțiuni noi? Care este exemplul pe care ei îl dau elevilor?

Așteptăm până la anul când, respectând tiparul, probabil, procentul de promovabilitate se va apropia de 25% la matematică?

Eu cred că adulții și-au dovedit, incontestabil, incompetența în a gestiona educația copiilor noștri, și nu mă exclud din această generalizare. Trebuia să încep să scriu despre asta, apăsat, demult. Trebuia să fac mai mult, dar am fost prinsă în a compensa lipsurile, în a suplini absențele profesorilor la materii de examen (predându-i fiicei mele ceea ce trebuia să facă profesorul extrem de ocupat cu alte activități, cu siguranță, mult mai importante decât susținerea orelor de curs).

Se mai poate continua așa? Desigur. Unde vom ajunge? Niciunde.

Pentru a nu fi acuzată că aduc numai critici și nu vin și cu soluții concrete: în curând, voi prezenta și o propunere de dezbatere publică, organizată, civică. Dacă avem deschidere și suntem uniți de acest ideal, mai mare decât noi, sunt sigură că vom reuși. Și, esențial, copiilor noștri le va fi mai bine!