Cu ipocrizia la terapie (I)

Jurnalismul echidistant. Imparțialitatea. Să gândim pozitiv. Din când în când.

 

 

2+2= 7              – fals

2+2= 10             – fals

Sau:

2+2= 4              – adevărat

2+2= 3              – fals

Un clișeu/zicală/proverb folosit, relativ, des este acela că “adevărul se află întotdeauna la mjloc”. Eu cred că adevărul se află undeva, nu neapărat sau arareori la mijloc. De cele mai multe ori, o afirmație este, pur și simplu, falsă sau adevărată.

Matematic, nu facem media aritmetică a două răspunsuri false pentru a afla răspunsul corect. Răspunsul corect este altul, nu se află la mijlocul distanței între cele două eronate.

Nefiind jurnalist, sunt în postura spectatorului care își dă cu părerea pe baza percepțiilor mele, pe baza bias-urilor inerente, pe baza preferințelor mele. Referindu-mă la episoadele cu cei doi jurnaliști de săptămâna trecută, m-a șocat faptul că niciunul dintre cei doi nu pare să realizeze ce anume a fost interpretat ca fiind ieșit din normele jurnalismului profesionist.

Ce înseamnă echidistanța în jurnalism? Echidistanța față de ce și față de cine? Imparțialitatea este o virtute în condițiile actualului aranjament politic și social?

Pe mine m-a deranjat la ambii jurnaliști tupeul, insistența evidentă de a pune într-o situație inconfortabilă interlocutorul. Nu știu dacă asta e definiția imparțialității, dar a interesului public am îndoieli. Când se joacă încălecarea justiției de către cei care nu vor să dea nicio explicație în fața legii, ei sunt echidistanți! Față de cine sunt ei echidistanți? Față de adevăr? Față de noi și cei care le plătesc salariile?

Ipocrizia este o doamnă cu toane. Ipocrizia te poate dezgoli fix când ți-e lumea mai dragă și te poate expune în toată splendoarea în fața celor care te-au crezut ani la rând.

 

Sunt oameni cu mulți adepți în social-media care împart gândire pozitivă de dimineață până seara. Sunt un soi de expozanți ai tuturor platitudinilor pozitiviste care pot exista. Toate bune și frumoase, și pozitive, desigur, până la poziția lor față de vaccinuri, de exemplu. Aici pozitivismul se tranformă într-o chestiune anti- tot ce înseamnă cercetări medicale, argumente raționale sau apel la responsabilitate. Nu contează că avem boli letale eradicate, nu contează că adepți ai homeopatiei, de exemplu, sunt anchetați prin alte zări pentru înșelăciuni. Nu contează că marile companii farmaceutice investesc bani în cercetare cum niciun alt stat nu o face, și nu mă erijez, nici pe departe, într-un avocat al acestor companii, ba, dimpotrivă, și acestea au doza lor de ipocrizie și de cinism atunci când, în căutarea profiturilor, retrag de pe piață medicamente esențiale, dar asta este o altă poveste.

Ipocrizia acestor oameni, care, pe de o parte, și-au vaccinat copiii, și, pe de altă parte, împart panseuri despre cum x a pățit ceva și y a vomitat în urma administrării unui vaccin/tratament și îndeamnă pe ceilalți să facă ce spun ei, deja atinge o iresponsabilitate vecină cu atentatul la sănătatea publică. Așa cum spuneam, într-un articol mai vechi, și mămăliga în exces are efecte secundare.

 

Ipocrizia asta poate fi ascunsă o vreme, poate rezista netratată un timp, dar, la un moment dat, când îți e lumea mai dragă, se mai și ridică cortina. Oamenii nu pot fi prostiți la infinit. Rezervele de încredere se mai și gată. Măştile mai şi cad. Uneori, în linişte, alteori, în văzul tuturor, de la un microfon stingher…

 

Mai povestim pe subiect… 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s