Miorlăiala acestor zile

Oameni de paie. Oameni orbiți de putere. Oameni goi. Ipocrizie. Minciună. Stupizenie. Imbecilitate cât cuprinde. Oboseală. Minți obosite. Silă. 

Dacă se întâmplă să urmăresc ce se mai întâmplă pe la noi, sincer, nu resimt decât o imensă lehamite. Îmi este atât de silă de toată hârjoneala asta de motani imaturi. Daddy, motanul cu mustăți dese. Klingonianul, motanul încruntat. Printre ei, levitând, Carmencita, pisicuța dezorientată. Scot ghearele, se zbârlesc, miaună și e gata spectacolul. Toate televiziunile aleargă să le soarbă, la secundă, miorlăielile în direct.

Spectacol de doi bani, care, bănuiesc, îi umple de mândrie pe votanții lor. Altfel, nu mă prind care e sensul. Găști, minigăști de baroni și baronei. Fără rușine. Fără creier. Totul pentru protejarea teritoriului, pentru conservarea puterii, pentru acumularea de averi, pentru a nu răspunde vreodată în fața legii. Minunat show! Să-i aplaudăm.

Nu se lasă până nu-și trântesc și al doilea guvern. Schiauna, se mâțîie, torc. Ăștia ne sunt bravii conducători. Pentru ca aceste nulități intelectuale să ne lase, noi stăm în stradă, uneori cu copiii noștri, în ploaie, viscol, vânt.

Mă simt, uneori, copleșită de silă față de aceste hiene fără scrupule. Dar să rămân, totuși, la feline. Posturile de știri ar putea să se redenumească, liniștite, în Ograda animalelor, Știri din coteț, Grajdul TV, Știri de ultimă oră din Cocină.

Voi ieși pe 20 ianuarie, din nou, în stradă. Ne vom striga, din nou, disperarea. Sunt oameni, nevăzători, care vin, pe jos, de la Cluj la București. Vor veni oameni din toate colțurile țării.

Noi, bucureștenii, oare, vom putea să scoatem nasul din mall sau din Centrul Vechi pentru a le transmite, din nou, acestor nevertebrate politice, că nu mai e timpul lor? Reușim să ieșim din bloc până la Piața Universității ca să transmitem lumii întregi că asta e și țara noastră?

Vor veni români din afara țării pentru a se alătura acestui mare protest, iar noi, bucureștenii, vom fi prea ocupați pentru a fi acolo? Asta cât, încă, mai putem… Poate ne plantează primărița vieții palmieri în Piețe. Trebuie să ne adunăm fărâmele de speranță, să le strângem tare în inimă și să ne luptăm pentru dreptul nostru de a ne reclădi țara, pentru copiii noștri. Să le dăm o șansă.

Fără ei, fără carmencitele lor, fără odraslele lor. O țară a noastră, a tuturor, nu a lor.

De ce? Pentru că, pur și simplu, AȘA nu se mai poate.