Despre dinozauri

Medicina lor. Sănătatea noastră. Indiferența tuturor.

Pe când eram studentă la Medicină (nu mai reiau povestea: nu sunt medic, nu am profesat, motive multiple…), în primii doi ani de Anatomie, am avut ca profesor pe unul din dinozaurii momentului respectiv care avea un obicei fascinant de a pica în jur de 80% din studenții români ca un soi de normă pentru a putea crește prețul examenului trecut pentru studenții străini. Noi, studenții români de la Carol Davila, serveam drept monedă de negociere. Câte patru serii de studenți (anul 1 și anul 2 de facultate)- în fiecare an. Acțiunea se petrecea în jurul anului 2000.

Dinozaurul-șef de catedră era înconjurat, evident, de sfințișori care duceau la îndeplinire, cu stoicism, planul. Ne tratau cu un cinism greu de descris, cu silă și dispreț. Puțini oameni cu dăruire regăseam în tot acest aranjament sinistru, dar existau.

Pe mulți dintre “puii” dinozaurului i-am revăzut, de-a lungul timpului, în tot felul de poziții cheie din sistemul sanitar.

Nu mai știu cum stau lucrurile, acum, cu studenții la medicină, dar, din ceea ce citesc în presă, prea multe lucruri nu par a se fi schimbat. Cazurile care tot apar în lumină publică în ultimii ani nu mă surprind câtuși de puțin. Ceea ce se întâmplă în universitățile de medicină de la noi, datorită unor dinozauri veșnici profesori, șefi de catedre, șefi de secții sau de spitale, este de-a dreptul înfiorător și rezultatele se văd în pregătirea multor medici, profesionalismul lor sau chiar moralitatea acestora.

De ce se întâmplă toate astea? Datorită factorului politic. Fiecare dintre acești dinozauri are, în spate, o susținere politică puternică. Fiecare dintre acești monștri are, în spate, susținere mediatică, apare să vorbească despre orice, se pricepe la toate.

Medicii care, într-adevăr, fac minuni, neștiuți de televizoare, cu mijloace rudimentare, cu bun-simț și standarde de moralitate, sunt adevărații eroi ai sistemului nostru medical. Ei își fac datoria cu profesionalism în ciuda acestui sistem profund corupt și lipsit de repere morale.

Mulți comentatori ai articolelor mele spun că ar trebui să ieșim în stradă pentru sănătate. Trebuie să înțelegem că, din păcate, sistemul sanitar și politica sunt strâns legate. Atunci când se iese în stradă pentru curățarea clasei politice, pentru criterii de competență, pentru criterii de moralitate și pentru stârpirea corupției, implicit, atât sistemul medical, cât și sistemul de învățământ ar avea de câștigat. Noi, toți, am avea de câștigat.

Ne îngrozim, mai mult sau mai puțin, la nenorocirile care ies la suprafață despre câte un exponat al încremenirii medicinii românești, la viețile năruite și neștiute în chinul și umilințele îndurate, dar, oare, ne gândim cum am ajuns aici? Oare nu am fost cu toții complici ai acestui coșmar?

Să mai stăm? Să mai așteptăm? Se vor rezolva lucrurile de la sine? În favoarea cui? În câte vieți pierdute în pubela medicală românească să măsurăm indiferența noastră? În câte generații de analfabeți să măsurăm răbdarea?

Să îi așteptăm pe nepoții nepoților noștri să ne curețe țara de mizeria corupției?

Cam de la câte mii de euro căzute, întâmplător, din pantalonii unui dumnezeu al neobrăzării, considerăm că s-a atins saturația?!