Poveste la o cafea. Înnorat. Toamnă.
Astăzi, după obişnuita maimuțăreală matinală cu fiică-mea (mama, mai avem gem de gutui? Mama, unde e untul? Mama, azi ninge? Mama, unde îmi sunt căştile? …), îmi ocup fericită locul în şezlong şi îmi savurez cafeaua.
O privesc cum stă întinsă pe canapea şi, când şi când, îmi mai întrerupe şirul gândurilor cu câte o întrebare gen „mama, cum o fi să ai personalităţi multiple? Te prinzi oare când se face schimbarea?”. Întrebări fireşti pentru o sâmbătă ploioasă de toamnă târzie, desigur.
Gândurile mele azi, însă, sunt ceva mai preocupate cu viitorul nostru pe termen mediu. Încerc o imagine de ansamblu a prezentului pentru a-mi da seama care sunt opțiunile şi perspectivele.
Cu toată brambureala asta politică, producătoare de mult zgomot, dar de prea puțină evoluție, stau şi mă întreb cine ar putea să îşi asume dezastrul economic în care ne aflăm (aşa-zisa creştere economică dă bine doar la cei abonați la antene& co…) şi să gestioneze, ca alternativă la actuala majoritate politică, responsabil guvernarea țării. Eu nu cred că sunt prea mulți doritori, şi nu pentru că nu ar vrea să ajute sau să construiască, ci pentru că nu văd oameni cu bun-simţ care, în mod conştient, să intre în malaxorul dezinformării şi manipulării practicate de mass media propagandei. Am un deja-vu cu pesedişti, în postura victimelor perfecte, cum ar fi triplat ei salariile, pensiile (nu şi cursul de schimb, evident) şi nu au fost lăsați de „statul paralel”.
Cu cât duc mai departe acest raționament, ajung la o concluzie pe care aş cataloga-o, mai degrabă, schizofrenică. Cred că singura soluție să scăpăm de aceste partide toxice, aflate acum la putere, este să le lăsăm să facă toate porcăriile de care sunt în stare. Vom suferi cu toții, dar încăpățânarea susținătorilor lor nu poate fi combătută cu argumente logice sau de bun-simț, ci doar după ce le trece direct prin stomacul sau portofelul gol toată sarabanda promisiunilor deşarte.
Sunt foarte dezamăgită de această suită de gânduri, încerc să le tratez, dar s-ar putea ca ele să conțină ceva rațiune practică.
„Mama, ne apucăm de curățenie? ” 🙂
Gânduri Pixelate 
Eu turbez când aud de „statul paralel”. Unde naiba e şi ăsta, că eu nu-l văd. Şi nu cred că trebuie să-mi schimb dioptriile. Dacă îi lăsăm să nenorocească totul în speranţa că oamenii se vor trezi la realitate, mă tem că numai noi vom avea de suferit. Material şi mai ales psihic. Iar o parte a acelor oameni nu se va trezi niciodată. Pentru ei, dacă le întinde (oricine) ceva, un nimic, vor vota cu el pentru că „le-a dat”. Sunt atât de săraci material şi spiritual încât orice lucru primit e mai mult decât nimicul lor. Plus o pătură de pensionari (şi eu sunt pensionar, pentru că nu mai sunt tânăr, dar gândesc altfel), care au nostalgia trecutului, iar cei de la putere încep să le alimenteze nostalgiile. Ar fi multe de spus aici, dar nu e locul.
ApreciazăApreciat de 1 persoană