Spălarea creierelor

Pentru că afară plouă. Pentru că nici detergenții nu mai sunt foarte eficienți.

 

La diverse articole publicate de mine, mai ales cele pe teme politice, sar, cu convingere, diverși oameni și încearcă ori denigrarea emițătorului de opinie, în cele mai multe cazuri, a mea, ori își prezintă convingerile ca axiome universal valabile, ori, pur și simplu, jignesc ascunși în spatele unui profil virtual, mai mult sau mai puțin real. De foarte puține ori se vine cu argumente sau regăsesc o deschidere către un real dialog.

Nu cred că această intoleranță la opiniile care nu plac este o problemă care vine doar dintr-o anumită direcție, dar eu mă intersectez, virtual, de reacțiile virulente ale susținătorilor acestui regim politic aflat la putere. Mulți dintre ei nici măcar nu fac efortul să citească articolul afișat, ci doar scurta descriere introductivă.

Regăsesc în comentariile lor exact retorica anumitor televiziuni de așa-zise știri. E incredibil cum oameni, care pot gândi cu creierul lor, preiau, nemestecate, opiniile unor așa-zise personalități din mass-media cu interese evidente politice sau financiar-politice. Și apoi merg la vot. Cu aceleași convingeri. Și cu toții apoi suportăm consecințele ignoranței lor. E drept, cu concursul nemijlocit al celor care nu votează pentru că ei, perfecți fiind, nu regăsesc nicio alternativă politică demnă de votul lor.

Ei nu concep că se poate ieși în stradă neplătit de cineva. Ei nu concep că poți avea opinii fără să fii plătit de vreun partid sau ONG (Soros, bineînțeles). Le este imposibil să înțeleagă mecanismele nemulțumirii noastre și standardele la care ne raportăm. Ei nu înțeleg că cei care ne scot în stradă sunt copiii noștri. Pentru ei și, uneori, cu ei ieșim.

Pentru opiniile mele au nevoie de un nume în clar ca să știe exact pe cine să înjure. Să mă caute. Nu cumva sunt pe listele vreunui partid, nu cumva mă plătește Băsescu (???), Iohannis, careva, cineva. Trebuie să aplice ceea ce au văzut pe la diverse antene sau românii: denigrarea, mai întâi, a omului care emite opinia, apoi, eventual, facem terci și opinia. Ideea e să nu mai înțeleagă nimeni nimic.

Nu îi putem ignora, izola pe acești oameni. Ei reprezintă, din păcate, o parte a acestei țări. Au, poate, interesele lor, au limitările lor, unii dintre ei nu vor accepta în ruptul capului un dialog sau măcar o secundă de introspecție pentru că sunt injectați în permanență cu ură.

Jignirile și invectivele nu le voi tolera. Vor fi șterse astfel de comentarii. Inepțiile le pot tolera, dar și pe acestea cu o limită. Nu mai am nici eu răbdarea să tot explic lucruri care sunt de bun-simț unor oameni care, în fapt, nu au nici cea mai mică intenție sau capacitate să înțeleagă. Îi las în negura convingerilor lor unde, probabil, se simt superiori tuturor. Chiar nu contează. Mi-aș pierde timpul altfel.

 

Dacă vom reuși să schimbăm paradigma asta în care tot ne bălăcim, a deciziilor politice fără cap și coadă, a legiferării în interesul propriu, a dezinteresului manifest față de educație și sănătate etc, vor trebui criterii profesionale și pentru acest audio-vizual, care poate otrăvi creierele atâtor oameni, fără nicio legătură cu jurnalismul sau realitatea, și fără a suporta nicio consecință a minciunilor și a mistificărilor pe care le prestează la tarif. Va trebui doar aplicată legea. Atât. Chiar și cea actuală ar fi suficientă pentru a se face o curățenie morală atât de necesară, dar, din păcate, nu există și profesioniștii care s-o aplice.

 

Până atunci, eu învăț cu spor toleranța, fac curat ceva mai des și nutresc speranța că va ieși vreodată Soarele și prin mintea lor.

2 comentarii

  1. firdeiarbainbataiavantului

    Tot ce spune… Trist. Trist de tot.

    Apreciază

    1. Stiu, dar acestea sunt datele problemei. Nu putem fugi, ar fi prea usor, trebuie sa luptam. Nimeni nu a zis ca viata va fi simpla 🙂

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s