Frumusețea acestor vremuri

Speranțe. Idealuri. Principii. Viitor.

 

În 1996, eram studentă și locuiam în Regie. Ne strânsesem în camera numaiștiucui, duminică seara, să prindem rezultatele de la alegeri. Câștiga CDR-ul și noi jubilam. Hidra comunistă părea înfrântă sau, cel puțin, așa speram. Continuarea o știm cu toții. Nu eram pregătiți încă. Fostul președinte, Constantinescu, a fost o imensă dezamăgire. Din clinchetul cheilor pe care le-am zăngănit fericiți la Universitate, după cei 4 ani ai CDR-ului la putere, a rămas o umbră și ne regăseam încă într-un impas și mai mare, având de ales între doua catastrofe versatile de oameni politici. Iliescu și Vadim. Da. Acesta a fost marele progres al acelor timpuri și marele merit al mediocrului invitat semipermanent al antenelor vieții. În anul 2000, stăteam la o coadă imensă, însărcinată fiind, în Gara de Nord, ca să îl votez pe Iliescu. Trei ore mai exact. Ca să îl votez pe Iliescu.

 

Duminică, din păcate, nu am reușit să ajung la protest, din motive obiective, dar am urmărit, pas cu pas, pe facebook-live-uri, la televizor, fugitiv, și am fost cu sufletul acolo. Am văzut oameni de toate vârstele, bunici, copii, oameni de vârsta mea, tineri în jurul vârstei de 20 de ani. Zeci de mii. Zeci de mii de oameni cu idealuri, care își doresc un viitor pentru ei și copiii lor în această țară. Zeci de mii de oameni care, cu revoltă, nutresc încă speranțe, în ciuda celor care ni le vor retezate. Oameni care ies, oare pentru a câta oară?!, în acest an numai, în stradă în numele unor principii.

Nu se mai zdrăngăne, visător, chei. Nu mai suntem inocenții de atunci fără nici cea mai vagă noțiune de ipocrizie politică. Suntem trecuți prin multe dezamăgiri, multe deziluzii, prin prea multă minciună. Suntem căliți. Și suntem din ce în ce mai mulți. Sunt și copiii noștri. Sunt și părinții noștri.

Suntem, poate, frustrați de aparentul autism al clasei politice de la putere. Dar ei se tem de noi. De aceea se străduie să ne denigreze pe la posturile lor media, de aceea ne numără din cinci în zece. De aceea strecoară tot felul de infiltrați de-ai lor printre noi. De teamă.

Iar noi, de la un protest la altul, avem sentimentul că ne cunoaștem de când lumea, deși ne vedem pentru prima oară. Ne zâmbim cu căldură de parcă ne-a fost dor să ne revedem. Ne protejăm copiii noștri, ai tuturor. Ne protejăm bunicii. Ne protejăm părinții. Este o solidaritate incredibilă.

Pe mine nu mă interesează sau deranjează prezența politicienilor din opoziție la proteste. Foarte bine! Să ne cunoască. Să simtă spiritul acestei solidarități. Să înțeleagă că ăsta este viitorul și, dacă se vor parte din el, trebuie să se curețe de ipocrizie și demagogie.

Contează când suntem mulți. Ne simțim mai puternici. La protestele la care eram câțiva ne simțeam stingheri și, un pic, dezamăgiți că ceilalți aveau preocupări mai importante prin mall când în joc era democrația noastră, sănătatea noastră sau educația copiilor noștri.

Solidaritatea asta între generații în numele unor principii și idealuri realiste este frumusețea timpurilor pe care le trăim. Disperarea postacilor de serviciu, a comuniștilor nostalgici, a cantinei de partid, a tuturor celor care se tem de transparență, de anti-corupție, de dreptate în general, de profesionalism în funcții publice, spune tot despre antiteza în care ne aflăm.

Viitor versus trecut? Nu cred. Cred că din unghiul prezentului se vede luminița de la capătul tunelului. Cu cât vom fi mai mulți data viitoare în stradă, cu atât mai repede ne vom apropia de ea.

 

 

Sursa foto: https://www.stateandbijou.org/

3 comentarii

  1. firdeiarbainbataiavantului

    Corect, dar eu am impresia că cei care protestează sunt mai mereu aceiaşi. Pentru că la noi majoritatea oamenilor gânditori se complac în a-i lăsa pe alţii să facă ceva. Iar ceilalţi sunt, cum scria la carte, „Proşti, dar mulţi”. Nu neapărat proşti, ci lipsiţi de educaţie şi cultură, cu bani puţini şi pentru care orice lucru primit, ca mită electorală, e ceva mai mult decât nimic. Nu ştiu când şi cum se poate schimba asta.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Suntem aceiași, dar tot mereu alții și mai mulți. Gândiți-vă că acum 2 ani de abia ieșeau câteva sute de oameni din casă. Acum ies zeci de mii în toată țara.

      Apreciat de 1 persoană

      1. firdeiarbainbataiavantului

        Tot e bine, dar insuficient ca să-i sperie pe şobolani.

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s