Picături scurse de energie

În trafic. Cu birocrația vieții. Cu tot felul…

În ultima vreme, constat că, pentru orice mic detaliu, dar pentru orice, trebuie să mă perpelesc, să calculez, să negociez, să mă informez, să… de toate. De la o piuliță până la orice act ai avea nevoie de la o instituție publică.

Pentru o renovare de apartament trebuie să devii, instant, specialist în instalații, măsurători, tipuri de chit, șuruburi, sifoane, robineți, burlane, moloz etc. Dacă nu devii expert, riști ca, la final, să mai ai nevoie să angajezi o echipă de specialiști care să repare ce au renovat primii. Firmele se plâng că nu mai găsesc oameni specializați pentru că sunt plecați în afara țării, iar cei rămași lucrează la “lasă-ma să te las”. Specialiștii în design interior care, teoretic, ar trebui să fie stelele călăuzitoare ale proiectului, sunt tocmai buni de aruncat responsabilitatea în cârca executantului și invers. Acești designeri ar trebui să vină însoțiți și de un psiholog pentru a reuși să își înțeleagă clientul și să răspundă nevoilor acestuia și nu dorințelor/neîmplinirilor lor personale. Mă rog, detalii. Detalii care scurg nervi.

Pentru un act de la vreo primărie sau administrație locală, e bine să ai testamentul făcut sau un EKG la zi. E vorba despre multă, muuultă răbdare, calmante și tact. Altfel, ai ocazia să prinzi cu succes Paștele Cailor. Ăla nu știe că nu e la birou secretara, care secretară e în concediu medical, actele nu pot fi semnate decât de X, care e plecat cu pluta, dar vine Y și poate te rezolvă, dar nu promite, face tot posibilul. Și ai șanse să vezi același film de nenumărate ori pentru un simplu act administrativ. Diferă doar personajul aflat în concediu.

Traficul este o splendoare. Acum vine toamna, inevitabil va ploua și se va dezlănțui distracția. Dacă va mai și ninge în iarna asta, va fi petrecere adevărată. Dacă în zilele frumoase s-a circulat bară la bară, pe ploaie preconizez ceva în aranjament bară peste bară.

Nu mai vorbesc despre spitale. Am tot vorbit despre asta. Nu mai vorbesc despre învățământ. Fiica mea, în fiecare dimineață, își petrece 20 de minute, cu RATB-ul, într-o intersecție. În fiecare dimineață. Aceeași intersecție. Nu are altă variantă mai bună să ajungă la liceu. Așa că am învățat-o și pe ea configurația zen. La școală, alte povești, alte detalii… Maestru Zen!

Cu șoselele țării au mare noroc televiziunile de știri care, altfel, în weekend, ar vorbi despre constelația planetelor. Despre autostrăzi prin munți- numai de bine. Ele există. În aproximativ toate celelalte țări din Europa. La noi, ziceam ceva mai sus de Paștele Cailor.

Toate astea și multe alte lucruri cotidiene mărunte ne macină nervii, ne scurg de energie, ne țin ocupați. Nu mai reușim să vedem imaginea de ansamblu și stau să mă gândesc dacă nu cumva este și asta o strategie a celor de la putere pentru a ne disipa elanul. Amenzi constante, hărțuire permanentă, o presă obedientă în marea ei majoritate, iar excepțiile nu sunt nici ele perfecte, toate astea adunate ne debusolează, ne induc o stare de neputință care se apropie de resemnare.

Dacă nu reușim să dăm la o parte tot balastul ăsta nevrotic cotidian, care ne consumă, încet și sigur, resursele, nu putem vedea imaginea de ansamblu sau, dacă o vedem, căutăm repede o modalitate de a o face uitată: mai un mic, o bere, o ieșire la mall, la munte, la mare, orice altceva în afară de a încerca, cu toții, să vindecăm, de fapt, sursa primară a nemulțumirilor noastre, cauza fundamentală pentru care ne învârtim într-o horă a frustrării.

Nu, de data asta nu o voi numi, nu voi trage eu concluzia. Pentru mine, concluziile servite de alții sunt greu de digerat. Fiecare dintre noi trebuie să își ducă raționamentele proprii și să își tragă singur concluziile. Atunci când vom fi mulți, foarte mulți care avem aceleași idealuri, principii și sisteme de valori morale pe care ni le dorim aplicate în administrațiile statului, cred că vom da la o parte orice altă distracție pentru a ne îndeplini aceste năzuințe. Până când se va întâmpla asta, mai un mic, o sămânță, o bere, un film la mall…

Părerea mea este că tratamentul devine o formalitate dacă diagnosticul stării unei națiuni a fost făcut cu rațiune, dragoste profundă de țară și grijă pentru generațiile viitoare.

Sursa foto: wallcoo.com