Reforma, un substantiv comun

Sau gluma zilelor noastre.

De mulți ani, poate de prea mulți, nu cred că e o zi în care un politician să nu rostească, doct, apăsat de semnificații, cuvântul “reformă”. Tot omul politic știe că, dacă nu aruncă în discurs acest magic cuvânt, nu câștigă imagine la electoratul cu pretenții și, categoric, viața noastră ar fi pustie.

Întrebat, poate, ce înțelege mai exact prin rostirea lui am avea adevărate revelații. De aceea, bănuiesc, nici nu îi este adresată această întrebare. Așa, fiecare înțelege fix ce vrea. Este un cuvânt multivalent.

Cu reforma în dinți la fiecare ciclu electoral, batem pasul pe loc de 27 de ani. Totul și toate se reformează de zeci de ani deja și nimic nu se schimbă.

Spitalele funcționează pe sistem de avarie, școlile pică, la propriu, pe copiii noștri, administrațiile locale sunt la fel de îmbâcsite și lipsite de orice perspectivă de evoluție, majoritatea pensionarilor trăiesc sub sau la limita supraviețuirii. Autostrăzile sunt foarte reformate. Pe hârtie. În curând, înțeleg că și inflației îi va merge ceva mai bine, se pare că va mai crește. Totul se reformează. La nesfârșit.

Cineva ironiza, printr-un comentariu la un articol anterior, faptul că eu susțineam că sistemul de stat este în derivă de când mă știu și eram întrebată, sarcastico-retoric: măi să fie, chiar așa de rău ne e?! Îi răspund cu această ocazie că totul este minunat, mirific, ce să mai lungesc vorba, PERFECT. Inclusiv în capitală, unde traficul este mult prea reformat.

Singurul lucru care avansează accelerat, de altfel, singura prioritate este justiția. Aici, cuvântul “reformă” are o semnificație precisă: să se poată face, lua orice, oricum și să nu existe nicio consecință. Valabil pentru politicienii cu moț, bineînțeles. În acest domeniu există coerență, există scop precis, există voință. Există chiar și eficiență.

Citesc acum o știre: “Gabriela Firea a dezvelit o statuie care a costat 1.8 milioane de euro. Evenimentul a avut loc în fața Circului Globus, peste gard de Spitalul Colentina, locul ăla de unde, luna trecută, doi neurochirurgi și-au dat demisia că n-aveau ață de cusut.” (sursa: http://recorder.ro/video-paine-circ-si-gabriela-firea-prezenta-dumneavoastra-ne-demonstreaza-ca-circul-romanesc-are-viitor/ ). Cum să nu ne bucurăm că avem încă o statuie? La o adică, aceasta, statuia adică, poate și dirija circulația, bănuiesc. Poate să facă și intervenții chirurgicale, RMN-uri, administrează și medicamente esențiale, ia și avize ISU pentru școli. Pâna la urmă, cred că poate fi și primar. Statuia, bineînțeles. Cred că intră în preț.

Nici nu mai realizăm că ăștia sunt banii noștri. Citim atât de des astfel de minuni încât am devenit imuni la dispreț și la tupeu. Pentru că o astfel de “realizare” eu nu știu unde să o încadrez altundeva.

Un alt politician, o altă știre de azi, susține că, mâncând ouă de țară, sărăcim bugetul de stat. Da! Cu 50 de bani.

Astea sunt preocupările acestor indivizi. Mâncatul de ouă la statuie.

De la acești oameni avem noi așteptări de mai bine, mai civilizat, mai devreme acasă, de reforme profunde ale societății.

Reforma a ajuns, pentru noi , un cuvânt desuet, golit de sens. Toți politicienii îl folosesc atunci când le convine, când au de impresionat audiența. În esență, pentru ei, acest cuvânt devine și acțiune doar când interesele lor o cer. În rest, nu are nicio însemnătate. Asta ca să nu ne mai amăgim la auzul cuvintelor pompoase și poate reușim să evaluăm doar faptele decidenților.

Altfel, să învățăm să numărăm statuile pentru că eu cred că doar ele vor mai locui într-un viitor pe aceste meleaguri. Si ouăle de la țară, bineînțeles.

Sursa foto: http://www.pinterest.com