Amenințarea fantomei

Sau agresivitatea opiniei contrare.

 

 

În urmă cu două luni, după ani de povești cu prieteni sau de simple cugetări care mă frământau, am început să îmi înșir gândurile și în mediul virtual ( de aici și denumirea blogului meu). Poate, inițial, scopul a fost unul terapeutic, dar, ulterior, am realizat că simplele mele gânduri pot ajuta alți oameni sau, pur și simplu, se pot regăsi printre rândurile înșirate de mine.

Da, sunt tot felul de gânduri care pot trece prin mintea unui om. Eu le hrănesc pe cele care ne pot ajuta pe cât mai mulți, fără a avea pretenția că sunt un specialist în psihologie sau poate tocmai de aceea. Nu sunt jurnalist, nu sunt medic, nu sunt profesor, nu sunt specialist în comunicare, nu am făcut parte niciodată dintr-un partid politic sau ONG. Sunt un om obișnuit, cu preocupări cotidiene ca oricare dintre noi.

Și cum, tot spun, nu locuiesc pe Lună, ci pe meleagurile mioritice, mă interesează ce se întâmplă în țara noastră, mai ales din perspectiva copilului meu, pentru că, din păcate, eu nu mai cred că generația noastră va apuca să trăiască schimbări de substanță, oricât de mult mi-aș dori să mă înșel și oricât de optimistă m-aș vrea. Și da, la un moment dat, cugetările mele se opresc și asupra conjuncturii politice, am opinii sau perspective care implică și acțiunile politicienilor pe care noi le suportăm sau pe care nu le mai suportăm.

În ultimele săptămâni, cu precădere în ultimele zile, însă, au început să curgă diverse amenințări, mai mult sau mai puțin voalate. Diverse persoane cu viziuni diametral opuse celor expuse de mine comentează de o manieră agresivă, insinuantă sau de-a dreptul jignitoare (la adresa mea sau a celorlalți comentatori). Știu că pentru social-media nu este un lucru nemaiîntâlnit, că există libertatea de a-ți expune opiniile, de a ți le promova, existând și riscul expunerii la astfel de abordări.

O spun din start: nu mă sperie lucrurile astea, dar mă gândeam de ce așa, de ce trebuie să jignești sau să ameninți oameni cu ale căror idei nu ești de acord? De ce nu avem cultura dialogului constructiv, a dreptului tău de a nu fi de acord cu mine și de a-ți expune civilizat un punct de vedere?

Există jurnaliști care sunt amenințați, concediați, intimidați dacă își fac profesionist meseria. Cum permitem astfel de lucruri? Cum de am ajuns aici? Ce mai putem face?

Mă tem că educația joacă un rol major în dezvoltarea unei culturi profunde a dialogului. Și, așa cum spuneam într-un articol anterior, în școala românească nu este încurajată opinia, dreptul copiilor de a avea opinii diferite, nu este încurajată dezbaterea civilizată, constructivă, munca în echipă, solidaritatea. Copiilor noștri le sunt administrate opiniile altora pe care trebuie să le memoreze. Și totul se reduce la norocul de a avea un dascăl dedicat sau nu. Știu, avem nevoie de lideri, de vârfuri cu care să ne mândrim pe la olimpiadele internaționale, dar țara asta este locuită majoritar de toți ceilalți. Și liderii au nevoie de echipă și de coeziune. Nu putem construi o identitate națională veritabilă din ură, din războiul intereselor personale sau din agresivitate.

Un alt motiv pentru care eu cred că este perpetuată această dezbinare și viziune binară, cu noi sau împotriva noastră, este cel material sau financiar. Sunt unii oameni care au de câștigat de pe urma “cantinei” de partid ( https://ganduripixelate.com/2017/10/01/cantina-de-partid/ ), interesele lor nu coincid cu ale celor nemulțumiți de starea actuală a țării. Ei cred că toți cei care avem opinii diferite de ale lor suntem plătiți (Soros, bineînțeles, agenturile…). Ei imaginează lumea după chipul și înfățișările lor. Nu introduc în discuție pe cei plătiți să jignească, să amenințe sau să manipuleze. Pe aceștia nu îi înțeleg și nici nu voi încerca măcar. Atât pot ei să facă.

Și, nu în ultimul rând, manipularea are un rol major în starea de tensiune a societății. Televiziuni destinate spălării de creiere au rezultate deosebite. Formatori de opinie cu audiență, demnă de cauze mai bune, propovăduiesc tot felul de concepte personale sub formă de axiome universale (tratamentele cu mămăligă, bicarbonat de sodiu, anti-vaccin, dacii- buricul Pământului sau Universului, nu s-au hotărât încă).

Ar trebui să concluzionez cumva acest articol, dar nu știu cum să o fac. Nu știu dacă pot trage o concluzie asupra unor stări de fapt. Cu ele trăim, printre oameni de tot felul ne învârtim și încercăm supraviețuirea în pace cu conștiința. Cam asta despre mine și gândurile mele 🙂

3 comentarii

  1. Mioara

    Problema este ca persoane agresive,aici verbal, sunt in ambele tabere.

    Apreciază

    1. Probabil ca asa este, nu va contrazic. Eu vorbesc de experienta mea. Problema, insa, ramane: nu suntem deschisi la discutii civilizate in contradictoriu. Si cauzele sunt multiple..

      Apreciază

  2. Lidia

    Din cauza asta nu-mi mai vine sa citesc nicio stire pe ziarele online, necum sa mai si comentez ceva. La comentarii e o adevarata expunere de injuraturi, amenintari si obscenitati care iti pot strica ziua doar citindu-le pe diagonala…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s