Ghid de supraviețuire. Sau nu.
De câteva luni deja, asistăm la politizarea tuturor pozițiilor administrației publice, de la directori de spitale, inspectorate școlare pâna la directori de școli, pe locuri rămase vacante. Trăim într-un soi de pesedistan.
În învățământ, în ultimele săptămâni, se desfășoară un fel de festival de glume și ghicitori, cu accente dramatice și, deja, îngrijorătoare. Lipsa de viziune și de organizare sunt deja notorii, dar analfabetismul promovat de la cel mai înalt nivel al educației naționale devin definitorii pentru modul în care suntem azi guvernați. Din punctul meu de vedere, în conjunctura actuală, nu cred că mai putem avea vreo speranță de evoluție.
Ce înțeleg eu prin evoluție?
– Grupuri de lucru, constituite din profesori, psihologi, părinți și elevi, pentru fiecare an de studiu;
– Fiecare grup sa testeze mai multe ipoteze de lucru, toate plecând de la realitățile prezentului, pentru a stabili materiile care ajută copiii în dezvoltare, suportul informațional cel mai atractiv pentru elevi și mai eficient cost/beneficiu, modalitățile de predare pentru fiecare materie în parte (spre exemplu, mă gândeam ca, pentru biologie, fiecare școală să își amenajeze o grădină de legume și fructe pe care copiii să o îngrijească de la bun început, iar majoritatea orelor să se desfășoare în aer liber) și un program de instruire accelerată a cadrelor didactice;
– Pentru o astfel de reformă de profunzime, aș acorda, dacă eu aș fi un pix ministerial, un termen de 3 luni tuturor grupurilor de lucru și o lună pentru punerea acestora în acord între ele pentru a avea certitudinea coerenței anilor de studiu. Apoi ar urma o perioadă organizatorică de concepere propriu-zisă a conținutului și de instruire a profesorilor. Într-un an, dacă ar exista viziune, un pic de logică și organizare, copiii noștri ar putea beneficia de o șansă. Nu cred că mai e suficient ca un ministru, fie el și profesor, să vină cu ideile lui și să ne trezim cu ele, de pe o zi pe alta, implementate. E nevoie de o consultare cu adevărat de profunzime, cu grupuri de lucru alcătuite neutru, cu deschidere și dorință de a participa la un asemenea proiect, și de timp pentru a verifica diverse ipoteze de lucru. În centrul proiectului trebuie să fie COPILUL.
Știu, dispar sindicatele din aceasta schemă, dar să nu uităm că acestea nu au ca obiect de activitate interesul elevilor, ci al lor, eventual și al profesorilor pe care se presupune că îi reprezintă.
Știu și că pentru asta ar fi ideal ca pixul ministerial să aiba măcar minime cunoștințe de gramatică a limbii române din respect pentru îndrăgitul șlagăr din campania lui, poate îl mai știți : “Mândru că sunt român”.
Lăsând gluma la o parte, cred că, înainte de toate, un Ministru al Educației trebuie sa fie OM, de preferat, educat, cu o școală făcută “pe bune”, să înțeleagă dezastrul actual, să aibă curajul de a înfrunta interesele politice ale micilor dumnezei din minister, inspectorate, sindicate, școli și puterea de a face reforma până la capăt.
Pentru ca toate acestea să se întâmple, trebuie să fim pregătiți să îl și susținem pe acest om dacă ne-o cere. În joc nu e decât viitorul copiilor noștri și mândria NOASTRĂ de a fi români.
Sursa foto: clip-art collection
Gânduri Pixelate 