Și copiii noștri?

În afară de voi, politicienii sau miniștrii vieții, vă mai pasă de altcineva?

 

Odată cu începerea cursurilor în învățământul preuniversitar, în fiecare an, avem o oarecare  perioadă în care mai dezbatem situația școlilor, a profesorilor, a lipsei de viziune la nivelul ministerului/ministerelor, a nepăsării și a demagogiei în general. Apoi ne trece. Ne luăm cu alte povești, intrăm în iureșul zilnic și pierdem, din nou, imaginea de ansamblu.

 

Ne pasă cu adevărat de copiii noștri? Și nu mă refer aici la cazurile particulare, ale fiecărui părinte cu copiii săi, ci la modul general, ca națiune. Ce așteptări putem avea de la viitor dacă nu privim în ansamblu condițiile în care cresc copiii acestei țări, ce educație li se oferă, ce sistem de sănătate avem? Știu, ar trebui să începem cu adulții, e adevărat, dar cred că s-ar pierde timp valoros dacă nu focalizăm atenția noastră și energia, prioritar, spre copii. Ei nu au glas încă, ei se uită spre noi pentru a le oferi răspunsuri, suport și înțelegere a nevoilor lor.

 

Dacă avem cumva senzația că politicienilor le pasă de copiii noștri, cred că pornim de la o premisă falsă. Lor le pasă doar de ei și de copiii lor. Atât. Vedem altă preocupare în afară de modificarea codului penal? Vedem altă preocupare în afară de securizarea averilor dobândite, bineînțeles, cinstit, din salarii de bugetari? Deja pentru ei agresivitatea, violența verbală și fizică reprezintă normalul, e firesc să reacționezi cu brutalitate când cineva, democratic, te contrazice cu argumente. De la oamenii aceștia avem noi așteptări să se gândească și la copiii noștri?

 

Educația națională e gândită cu “genunchele”., școlile nu au avize ISU, am uitat deja de Colectiv, manualele sunt o telenovelă a prostului-gust, iar agresivitatea în școli e subiect de știri de la ora 5 (pm sau am).  Sistemul de sănătate e conceput prin închinări la moaște, numiri politice “meritorii”, mai dăm un var, mai un dezinfectant diluat, mai luăm un aparat performant la suprapreț care apoi să zacă nefolosit, pentru că nu există personal calificat sau nu există bani de consumabile, medicii cu specializări în străinătate sunt dușmani de neam și de țară, nu sunt lăsați să profeseze. Secțiile de oncologie pediatrică sunt dotate din donații și din acțiuni umanitare.

Până unde și până când mai tolerăm nepăsarea acestor inconștienți față de viitorul acestei țări? Privim sau distribuim filmulețe despre cum sunt tratați copiii în țările nordice sau vestice. Ne minunăm, ne revoltăm apoi, si ne trece.

 

Ce soluții aș vedea eu? Hm, aș începe cu mass-media, mai ales televiziunile care nu știu dacă își înțeleg rostul. Ele ar putea să informeze, comparativ, ce se întâmplă în școlile și spitalele românești versus cele din Vestul Europei. Poate așa ar înțelege oricine, obiectiv, distanța imensă la care ne aflăm și, poate, ar vota în cunoștință de cauză. Ele ar putea să gândească emisiuni informative sau campanii naționale de conștientizare a problemelor cu care se confruntă părinții și copiii acestei țări. Oare nu ar avea audiență mai mare decât să tot inviți politicieni fără nicio viziune, ore în șir, la discuții despre nimic? Dar cine sunt eu să le dau sfaturi cînd lucrurile merg atât de bine. Audiența crește din scandal și, poate, pentru ele, asta e tot ce contează. De la televiziunile de stat nu am nicio așteptare.

 

O alta soluție pe care o mai văd ar fi să mă adresez direct lor, așa-zișilor decidenți politici sau ce or fi ei:

Așa credeți voi, politrucilor, ca prioritatea noastră, ca națiune, este un referendum al epocii de piatră? Atât de mult ne disprețuiți? Uitați că, peste câțiva ani, unii dintre copiii de acum vor vota pentru prima dată? Credeți voi că vă vor trata altfel decât i-ați tratat voi până acum? Nu, nu mizați pe indiferența lor, nu despre asta cred că va fi vorba, ci despre dispreț. Vor merge la vot, dar vom avea grijă mulți dintre noi, ca ei să meargă informați. Contați pe asta când vă mai gândiți la ce legi sau pensii speciale vă mai acordați!

 

Voi aborda soluții aplicate și aplicabile într-un articol viitor, deocamdată sunt gândurile frustrării și neputinței. Încerc să le organizez ceva mai bine pentru a le găsi și coerența. Știu, există diverse grupuri de părinți implicați, de copii proactivi, dar nu reușim coagularea, solidaritatea (despre care tot spun că avem nevoie ca mentalitate socială). Pe asta se și mizează la nivel politic. Dar vom reuși cumva să răzbatem. Trebuie. Nu prea mai avem de ales…

 

 

 

Sursa foto: Alexandru Socol BSK- Facebook (https://www.facebook.com/bsk.alex.9)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s