Dragul meu atac de panică

Să ne sfătuim un pic.

 

Mă tot gândesc, de ceva timp, cum să te abordez. Să îți vorbesc cu “dumneavoastră”, cred că ar fi un pic cam forțat, ne cunoaștem de ceva vreme, să îți spun “tu” îmi dă senzația că ne tragem de șireturi. Ok, să rămânem la “tu”, ești destul de convingător.

Dragul meu, sunt zile în care nu am timp de nimic extra-planificat, totul e contracronometru, nu avem vreme unul de altul, aș vrea să respecți un calendar, să povestim când am și eu timp și chef de tine. Aa, nu am chef niciodată? Să nu intrăm in detalii acum.

Când merg pe stradă, e indicat să mă lași să ajung la destinație, altfel riști să te distrezi singur dacă te apucă cheful când traversez strada. Iarăși, ce voiam să îți mai zic (am stabilit că ne tutuim, ok?), dacă totuși nu te poți abține, m-ar ajuta să mă anunți și pe mine înainte, ar fi chiar acceptabil.

Știi momentele alea frumoase, de dimineață, când îmi beau cafeaua pe terasa din balcon? Aceste momente sunt frumoase tocmai pentru că tu nu ești în zonă, nu o lua personal. E bine să te preocupi cu alte chestii atunci, sunt convinsă că și tu ai multe pe cap, nu aș vrea să te rețin.

Când sunt într-o mașină pe post de pasager, pentru că șofer, deocamdată, nu ai chef să mă lași, la o viteză de 40 km/h, serios, e ok, sunt în siguranță, nu e cazul de palpitații și alte ghidușii. Lasă-mi inima acolo unde e, nu stă foarte comod în gât. Iar vederea mea e ok, nu trebuie să umbli tu la reglaje.

Ca să nu ne lungim la povești prea mult, aș vrea, dacă se poate, să mă alertezi când chiar sunt în pericol, să nu îți irosești eforturile în zadar. Dacă ne întâlnim prea des, risc să fiu prea obosită pentru pericolul real și să te trezești că atunci te agiți degeaba.

Știu, mai am de lucrat la comunicarea dintre noi. Am prostul obicei ca, în primă fază, să mă enervez, tu te agiți și mai tare, și iese nasol. Lucrez la asta, te asigur.  Aș vrea totuși să adaug, în apărarea mea, că nici tu nu ești prea diplomat, nu îți anunți vizitele, ești prea intempestiv,  nu se vine așa cu bocancii. Repet, nu o lua personal, putea foarte bine ca în locul tău să fie, de exemplu, maică-ta, anxietatea.

 

Cu speranța că nu ne vom mai deranja prea curând,

Al meu gând sociabil

 

Sursă foto: http://www.clipartpanda.com/

1 comentariu

  1. Am suferit si eu de atacuri de panica, stiu prin ce treci. Se vindeca 😉

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s