Fiare vechi. Porumbul fiert.
Azi m-am trezit, undeva, pe Marte. Liniste. O liniste suspecta, va spun. O liniste care imi provoaca anxietate. Sunt absolut nelinistita! Ceva nu e cum trebuie. Cum trebuie? Nici nu stiu ce lipseste, dar lipseste, categoric, ceva. Nici macar nu pot sa explic. E un ceva filozofic-existential care ma framanta.
Si, deodata, inima imi revine la loc. Totul revine la normal. Ma simt acasa.
Se aude acea voce cristalina care strabate prin orice perete, fereastra, bloc, beton, somn, termopan, doape de urechi. Fiare vechi! Fiaaare vechi! Si, in caz ca am ratat, FIAAAAAAAAAAARE VECHI! Nu-mi pot imagina viata fara “fiare vechi”.
La mare, la soare, somnul dulce de dupa-amiaza, pe plaja, sub umbrela. Lipseste ceva? Evident! Somnul devine nelinistit, agitat. E liniste, doar valurile. Sunt in pragul unui cosmar . Si, deodata, vocea cristalina imi readuce echilibrul interior… “Porumb fiert! Poruuuuumb fiert!”
Am avut mari emotii inainte de a ma muta pe Marte. Erau atatea lucruri care mi-ar fi putut lipsi.
Acum stiu ca pot supravietui oriunde.
Acum stiu ca eternitatea s-a nascut din fiare vechi si porumb fiert.
Gânduri Pixelate 